La 14 ani după cucerirea primul event din cariera sa de jucător, Marius Lăcătuș ajunsese, în 1999, în același loc. Juca la Steaua și îl avea antrenor tot pe Emeric Ienei (la fel ca și în 1985), alături de care cucerise o grămadă de trofee, culminând cu Cupa Campionilor Europeni din 1986.
În 1999, „Fiara” avea să ia ultimul trofeu în calitate de jucător, după ce roș-albaștrii i-au învins în finala Cupei României pe cei de la Rapid după un meci fantastic, încheiat cu lovituri de departajare. Meciul a fost de un dramatism ieșit din comun. Steaua a deschis scorul, dar giuleștenii, cu Mircea Lucescu pe bancă, au întors rezultatul și au condus cu 2-1 până în minutul 90. Belodedici, care se afla și el la finalul carierei, a înscris atunci cu capul în poarta lui Lobonț și a împins partida în prelungiri. Rapid, care abia se încoronase campioană după o așteptare de 32 de ani, a pierdut duelul la 11 metri, după ratările lui Pancu și Bundea.
Belodedici: „L-am păcălit pe Sabău” Acea finală de pomină a fost una de răscruce în fotbalul nostru: ultimul trofeul al lui Marius Lăcătuș în cariera de jucător, ultimul duel decisiv între doi monștri sacri (Mircea Lucescu și Emeric Ienei), ultima Cupă câștigată de Steaua. Lumea mergea încă la stadion și savura spectacolul. În urmă cu 11 ani, Steaua – Rapid a adunat pe Național 50.000 de spectatori. Oamenii aveau ce să vadă: doi antrenori de clasă mondială, Ienei și Lucescu, și jucători mari precum Belodedici, Lăcătuș, Lobonț, Rednic, Lupu, Barbu, Sabău.
Faza golului din minutul 90 e povestită cu lux de amănunte de Belodedici: „Lăcătuș mi-a centrat, iar eu am venit în careu, am sărit și am egalat. Rapid avea o echipă foarte bună, dar s-a relaxat… La acea lovitură liberă din care am înscris, Sabău a venit să mă marcheze, dar nu era în apele lui, fiindcă el juca mai mult pe atac. Nu avea calități de apărător. Așa că l-am păcălit. M-am dus în spatele lui, iar el a întors capul spre minge, să-i vadă traiectoria. În acel moment, am sărit din spatele lui și l-am surprins”.
Coșmarul lui Pancu Daniel Pancu era o mare speranță. Avea 22 de ani când s-a jucat acea finală. A intrat pe teren în minutul 72, a greșit la faza golului egalizator al Stelei și, apoi, a ratat o lovitură de departajare. „Rapid a dominat clar acel meci. Cei mai bătrâni jucători din echipă n-au vrut să bată penalty-ul… Probabil că aveau emoții. Eu nu aveam experiență. Când m-am apropiat de minge, am simțit că poarta se micșorează la un metru și că portarul e Superman! Am vrut să trag tehnic, dar am ales să șutez tare și mingea s-a dus în peluză… Din cele patru finale ale mele, aceea cu Steaua, din 1999, a fost cea mai neplăcută. A fost singura pe care am pierdut-o. Din acel eșec am avut de învățat pentru viitor. Când execuți un penalty, trebuie să fii calm și odihnit”, povestește Pancu.
La scurtă vreme după finală, Pancu s-a transferat în Italia, la Cesena: „Am plâns după acea ratare, dar n-am avut timp să sufăr. M-am transferat imediat. Copos era încântat de revenirea lui Lucescu. Toată lumea era mulțumită, pentru că luasem titlul. Eu dădusem golul decisiv în «Ștefan cel Mare», cu Dinamo, când ne-am impus cu 1-0 și am fost campioni cu patru etape înainte de final”.
Mircea Lucescu: „Eu am greșit!” Antrenorul Șahtiorului, Mircea Lucescu, spune că a pierdut acel joc de pomină pe mâna lui: „Așa cum se întâmplă cu mine de obicei, am făcut erori… I-am băgat în teren pe Pancu și pe Bundea în locul lui Barbu și Ganea. Pancu a făcut fault inutil la mijlocul terenului, iar din acea lovitură liberă s-a înscris golul egalizator al Stelei. Din vina mea s-a pierdut și la penalty-uri. Am greșit! Cupa trebuia să fie a noastră, dar tinerii s-au pierdut la loviturile de la 11 metri. Îmi părea rău mai ales de jucători, fiindcă le-au fost net superiori celor de la Steaua”.
Finala din 1999 a fost condusă de o brigadă de arbitri din Franța, avându-l la centru pe Marc Batta. „A fost meciul de retragere al lui Batta. Arbitrajul lui n-a mulțumit pe nimeni”, a mai spus Lucescu. Petrecere la Intercontinental După câștigarea Cupei, jucătorii steliști au petrecut la Hotelul Intercontinental din București. „Am tras un chef pe cinste la etajul 21. Cu lăutari… Erau mâncăruri sofisticate! A doua zi, nea Viorel (n.r. – patronul Viorel Păunescu) ne-a dat o primă de 14.000 de dolari. A fost cea mai mare primă din viața mea, întrucât contractele erau atunci de 25.000 de dolari. Doar Ilie Dumitrescu și Lăcătuș aveau 200.000 pe an, dar ei meritau cu prisosință”, și-a amintit Eugen Trică.
„Am făcut erori în ’99. Din vina mea s-a pierdut Cupa României atunci”, Mircea Lucescu, fost antrenor al Rapidului în 1999
„Am fost foarte fericit pentru că a fost primul meu trofeu din carieră. Nea Imi (n.r.- Emeric Ienei) era cel mai bun mobilizator. Așa frumos vorbea, încât ți-era rușine să intri pe teren și să pierzi. Îți vine să-ți dai viața pentru el”, Eugen Trică, fost jucător la Steaua
„Mi-a plăcut de Lăcătuș, pentru că în jurul lui a fost crescută altă echipă. A fost bună, dar nu la fel de valoroasă precum cea din 1986. N-am luat nicio primă. Bine că mi-ați amintit acum. O să-i spun lui Viorel Păunescu că are o datorie față de mine!”, Emeric Ienei, fost antrenor la Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER